sâmbătă, martie 07, 2009

Noroc că au picat peneliştii de la guvernare, că altfel nu pupam mărirea de 50%

După bârfele pe care le aud pe la colţurile educaţiei, înţeleg logica după care se ghidează noua guvernare pentru implementarea programului îndrăzneţ, conceput în campania de anu trecut (de mult tare). Astfel, dacă li se ia profesorilor toate sporurile şi ceva facilităţi pe deasupra, se măresc niţel taxele (pe ici pe colo că doar n-o fi foc), salariul cadrului didactic se va înjumătăţi. În aceste condiţii dacă se aplică o mărire de 50% se va ajunge pe undeva la un salariu de 75% din ce câştigă acum un cadru didactic. Planul de guvernare se implementează, mulţimea P nu mai cere măriri, ca să rămână macar cu cât au scăpat, şi toată lumea e mulţumită.
 
POFTIŢI DE MAI VREŢI MĂRIRI!! 
Sub mottoul "Boc ne ţepuieşte, Andronescu ne abrambureşte" merită să amintim despre recenta ordonanţă.
 Astfel, conform recomandării U.E. de a mări numărul de ore de educaţie fizică şi în concordanţă cu diagnosticul ministerului sănătăţii, care trage un semnal de alarmă privind obezitatea în rândul tinerilor, ministereasa noastră, gândindu-se absolut la binele liceenilor, înjumătăţeşte numărul orelor de Educaţie fizică. Aşa strategie mai zic şi eu. Evident cum altfel se putea relaxa programul liceenilor decât renunţând la obositoarele şi epuizantele ore de sport. Mai mult, minestereasa educaţiunii, în planul măreţ şi de neînţeles plebei, scoate orele de tehnologie din program astfel sabotând plecarea tinerilor în alte state, că doar ăia de acolo n-auangajeze necalificaţi. Ba mai mult, din dragoste pentru limba noastră românească scoate din programul liceenilor ceva ore de limbi străine, venindu-le de hac astfel agenturilor străine care încă mai sabotează economia naţională băgând-o în criză. Criză care de alfel vine în completarea nesfârşitei tranziţii şi a moştenirii grele de la vechea guvernare care a debutat şi ea la rândul ei cu o moştenire grea. (îmi aduc aminte că pe timpul lui ceauşescu se vorbea de generaţia de sacrificiu - se poate face o paralelă). Aş vrea să mai amintesc încă o măsură înţeleaptă a doamnei ministerese specialistă în abramburit; imperioasa şi absolut necesara desfiinţare a şcolilor de arte şi meserii, care pe motiv de experiment din anii când dumneaei se juca de-a restructurarea pe pielea noastră, în guvernarea lui Năstase, consideră că e mai bine să o pună de licee tehnologice. Astfel se poate ajunge la facultate fără capacitate şi fără bacalaureat, pregătindu-se o nouă generaţie de politicieni străluciţi.
Din logica măreţului plan de restructurare a educaţiei româneşti, înţeleg că în viitor şcolile tehnologice au să se transforme în licee industriale.
Doar zic şi eu aşa, că mintea mea de profan nu are cum să pătrundă planul luminat al doamnei Andronescu.

1 comentarii:

Ovidiu spunea...

Nu stiu de cate generatii de sacrificiu e vorba, a fost vorba sau va fi vorba, dar pana cand ajunge Romania a saptea putere in Europa, aceasta pozitie conferindu-i si locul de MINUNE, cred ca Romania in sine e o tara de Sacrificiu, iar locuitorii ei ar face bine sa se obisnuiasca cu senzatia pe care o incearca in aceasta pozitie, destul de promitatoare de altfel.

cauta

rezultate