Era o vreme când consideram că mă pricep să joc oleacă de şah. Chiar credeam că sunt bun, mai ales că citisem vreo două trei cărţi cu Ficher şi Polihroniade şi mai auzisem eu şi de ăla tare Kasparov şi de alţii care sunt un fel de zei în şah. Mai intram în jocul pensionarilor prin Copou şi mă credeam al naibii de bun dacă băteam vreo câţiva. Aflaţi că mă înşelam amarnic. Dacă am bătut vreo trei pensionari nu înseamnă că ştiu şah.
Faţă în faţă cu uşa mea stau doi adolescenţi care m-au făcut să mă uit la partida de şah doar ca spectator. Neavând nici o şansă să joc cu ei de la egal la egal. Am înţeles că şahul înseamnă mult studiu, mult exurciţiu mult mai mult decât să joci cu câţiva pensionari şi să citeşti două trei cărţi. Alex şi Vlăduţ Stegariu la debutul adolescenţei se pot mândri cu ceva medalii, diplome şi cupe câştigate pe la competiţii naţionale sau internaţionale, dar mai ales se pot mândri cu punctele elo care le umple traista performanţei, turneu de turneu. Acum Alex s-a decis să ne spuie de competiţiile şahistice pe la care participă pe un blog cu specific King's indian. Îi doresc succes şi nu cred că am să răspund invitaţiei de a juca o partidă cu el. Poate am să urmăresc în continuare turneul de la Palatul Culturii.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu